Mituri despre violenta

Mituri despre violenţă – argumente pro şi contra

Având în vedere experienţa dumneavoastră de viaţă şi cea didactică, vă propunem să reflectaţi asupra urătoarelor mituri/prejudecăţi despre violenţa umană:

1.     Femeile nu-şi bat bărbaţii.

2.     Copilul nu are voie să îşi acuze părinţii.

3.     Fetele sunt agresate sexual pentru că sunt provocatoare.

4.     Copilul trebuie să facă ceea ce îi spun părinţii.

5.     Părinţii au slăbiciuni: ei pot iubi şi arată iubirea mai mult pentru unul dintre copii.

6.     Copilul este indiferent atunci când în faţa lui se fac observaţii de tipul: nu seamănă cu mine, seamănă cu...(mama / tatăl).

7.     Copilul nu trebuie să aibă griji, cine ştie ce îl aşteaptă în viaţă?!.

8.     Grija copilului este doar să înveţe.

9.     Copilul trebuie să ştie de frică.

10.  Copilul face ce vede acasă.

11. Copiii învaţă acasă violenţa.

12. Chiar dacă ai făcut un copil, poţi trăi exact ca înainte.

13. Părintele nu are de ce să se scuze în faţa copilului.

14. Copiii din generaţiile de astăzi sunt altfel, sunt mai agresivi.

Alegeţi din lista de mai sus una sau două dintre afirmaţii sau propuneţi alte afirmaţii de acest gen referitoare la mituri şi prejudecăţi privind violenţa umană. Postaţi argumentele pro sau contra sau reflecţiile dvs. în raport cu acestea .

11. Copiii învaţă acasă violenţa.

Asa cum am precizat într-o intervenţie anterioară, se mai poate spune "copiii sunt învăţaţi acasă violenţa" pentru că nu trebuie neapărat să vadă violenţă între membrii familiei ci el poate fi învăţat de către un membru al familiei frustrat fiind la rândul său de ceea ce a păţit în timpul şcolii pe când era considerat "tocilar" sau "mototol". Cunosc un caz al unui prieten apropiat care îşi învăţa copilul de un an jumătate să dea pumnii în copiii din parc pentru a-şi apăra jucăriile. Reacţia a fost exact pe dos, în loc să îl înveţe să fie cooperant, să socializeze, îl învăţa să fie violent, antisocial. Când am întrebat de ce face asta, răspunsul a venit prompt:"da' ce, el să fie mai prost, dacă nu primeşte, de ce să dea?". I-am explicat că acele jucării sunt personale doar acasă şi este uşor să controlezi fenomenul pe terenul propriu dar când va ajunge la grădiniţă cel mic nu va mai face diferenţa între lucrurile mele şi lucrurile tuturor şi va avea mari probleme deoarece ceilalţi copii îl vor marginaliza. Un alt răspuns şoc...."asta este treaba educatoarei să îi facă să se înţeleagă!!!" Concluzia: luptăm împotriva morilor de vânt....uneori!

 

12. Chiar dacă ai făcut un copil, poţi trăi exact ca înainte.

Din păcate, această afirmaţie o regăsim din ce în ce mai des în unele familii. Întradevăr, nimeni nu spune că trebuie să îţi schimbi radical viaţa, tot ceea ce trebuie făcut este să mai incluzi o persoană pe  lista priorităţilor tale şi anume "copilul propriu şi personal". Sunt foarte multe cazuri în care se vede clar implicarea doar a unui părinte în educaţia copilului sau chiar a nici unuia. Am rămas uimită să aflu că unii părinţi pleacă în concedii fără copii, deşi aceştia nu au petrecut vacanţa decât în faţa blocului, sub motivul că "atâta merită şi ei" adică un concediu singuri. Sunt foarte multe mămici care au grijă 100% de ele dar fetiţele lor sunt îmbrăcate cu aceleaşi hăinuţe nespălate şi şifonate de zile bune, sau sunt părinţi care clar confundă instituţiile de învăţământ cu o parcare în care îşi lasă copiii la ora 8 dimineaţa şi îi iau la ora 17 fix, cu toate că ei termină serviciul cu două ore mai repede, dar cel mic îi "încurcă", nu ştiu ce să facă cu el.

Din păcate toate aceste atitudini ale părinţilor le regăsim mai târziu în comportamentul copiilor.

Alte mituri despre violenţă:

• "Bătaia este ruptă din rai!"
• "Unde dă mama creşte!"